Brusc,pasarea a murit in zbor,

ca o pupilă piezișă taie un nor.

Șterge cu aripa flască

steaua verde gata să nască.

Suna murdar și greoi

prin aripa ei,aerul a noroi.

Cade din ce in ce mai încet

spre secret.

Din interiorul cel mare spre interior

fără trepte și neagră,

clătinându-se pentru nimeni

sporind cu greața singurătatea...

Lovește frunza,fructa;

urmează un sunet de picior de animal

în fugă atingand pamantul

inundat

de lacrimi independente de ochi,

de umezeală independentă de frig,

de tăcere independentă,migratoare.

     =NICHITA STĂNESCU=