Mie însumi îmi sunt un cal troian.

Propriul meu umăr îmi cucereste propriul meu umăr,

propriul meu ochi se jefuiește pe sine.

Bătăile inimii mele

nu se pot auzi

din pricina bătăilor inimii mele,

glasul meu care strigă la cer

sugrumat este

de glasul meu care strigă la cer.

Viața mea nu se mai poate trăi

din pricina vieții mele.

Dragostea mea tărăste dragostea mea

de calul dragostei mele

în jurul cetății.

Înfig lama cuțitului meu în lama cuțitului meu

în timp ce secunda care îmi sună nașterea

se asurzește din pricina secundei care îmi sună nașterea.

Sunt suparat pe propria mea supărare

sunt bucuros de propria mea bucurie.

Îmi sper propria mea speranță

Îmi plang propria mea lacrimă

Și sunt în timp ce sunt

Și nu sunt când nu mai sunt.

        = NICHITA STĂNESCU=