
Spre sfarsitul secolului trecut se credea casingura modalitate de a castiga o partida era atacul asupra regelui advers prin orice mijloace. Partidele din perioada aceea se caracterizau prin preponderenta combinatiilor si prin absenta aproape totala a ideilor strategice.Astfel avem jucatori faimosi din acea perioada ca ANDERSEN,BLACKBURNE care excelau la combinatii dar calitatea jocului lor pozitional lasa de dorit.
PAUL MORPHY si-a dat seama de valoarea unor principii strategice ca:valoarea mobilitatii figurilor,importanta centrului in lupta pentru obtinerea si mentinerea initiativei si importanta dezvoltarii rapide a figurilor.De aici si succesele obtinute de faimosul jucator[adica el juca cuca cu plan]
Partidele jucate de el au fost un punct de plecare pentru alt titan al sahului mondial-STEINITZ care intre timp a devenit primul campion mondial de sah.
Astfel el a intuit ca orice pozitie contine anumite indicii,anumite caracteristici,care determina planul just de joc.Pornind de la aceste principii strategia sahului poate fi impartit in doua parti distincte si anume:
1]Studiul diferitelor caracteristici pe care le contine pozitia respectiva si aprecierea pozitiilor pe baza comparatiilor dintre ele.
2]Formularea planurilor de joc in raport cu aprecierea pozitiilor.
Steinitz a mai formulat si alte principii de baza a strategiei sahului si anume:teoria falangelor de pioni,teoria echilibrului pozitiilor si teoria cumularii micilor avantaje.
Teoria echilibrului pozitiilor
la pozitii egale nu este permis atacul cu intentia de a castiga,numai atunci cand este afectat echilibrul
Teoria cumularii micilor avantaje
Pe scurt pentru cistigarea unei partide in sah trebuie sa se porneasca de la obtinerea unor mici avantaje strategice:pion izolat,pioni dublii etc.
Sinteza dintre teoriile lui STEINITZ si ideile rusului CIGORIN privind utilizarea jocului combinativ pentru valorificarea caracteristicilor strategice a fost realizata deALEHIN[UN fost mare jucator si campion mondial de sah]
|