PROFETUL

-Tu,mama, zici ca visurile noastre

Ni le trimite Atoatestiutorul,

Ca visu-i o fereastra fermecata

Prin care ne surade viitorul.

Visai si eu un vis,iubita mama,

Un vis frumos...Ml-l lamuresti tu mie?

Visai azi noapte ca-mi crescuse aripi,

Si am zburat cu ele-n vesnicie!

-Copile,tu, lumina viete-i mele!

Luceafar bland al sufletului meu!

Fii vesel,vesel, ca-ti fagaduieste

Indelungate zile,Dumnezeu

Crescu baiatul-mare si puternic

Din pieptul tanar izbucni deodata

Salbateca vapaie-a tineretii

Ce-n inima-i gemuse-ncatusata

El prinde harfa si izbeste-n strune,

Dus in extazul sfant al inspirarii

Simtirea lui-maret vultur-pluteste

In lumea larga pe-aripa cantarii

Semeata pan la portile tariei

Al cantecului glas inaripat,

Depinde stelele din cer sa-ncununeze

Cu raze fruntea lui de inspirat

Dar e venin a cantecului miere

Cu fiecare cantec smuls din strune

El pierde-o floare din cununa vietii

Si intr-o zi din viata lui apune...

Se schimba-n iad simtirea-i arzatoare,

Se mistuie,dat flacarilor prada

Un singur ram din arborele vietii,

Si cea din urma frunza sta sa cada

Acolo zace-acum,pe patul mortii

Copilul suferintii...Biata mama,

Nebuna de durere,plange-n hohot...

El, ca prin vis, aude cum blesteama

-Nu mi-l rapi din brate,moarte hada,

Nu-mi stange,moarte steaua vietii mele!

Ah,visul ii menise multe zile...

Ori visele,atunci, ne mint siele?!

-Nu minte,mama,visul,niciodata

La groapa numai lutul mi-l petreci,

Dar numele poetului traieste,

Si va trai mereu-IN VECI DE VECI...

                   =PETOFI=